Descarcă Kitul Clarității
Thank you!
You have successfully joined our subscriber list.

Atunci când ne confruntăm cu decizii importante, avem cu toții tendința să apelam la opinia celor din jur.
Pentru că, hai să fim sinceri, indiferent dacă ne gândim ce culoare de vopsea să punem pe perete în bucătărie, dacă să ne dăm demisia sau nu sau dacă ar trebui sau nu să începem acea afacere la care ne gândim de mult – ne simțim mai bine atunci când avem confirmarea (și aprobarea!) familiei, prietenilor și colegilor.

Însă câteodată, această nevoie de validare din exterior poate deveni un adevărat sabotor și te poate chiar paraliza cu totul, până când ajungi să nu mai iei acea decizie deloc sau să alegi ceva ce nu e potrivit cu adevăratul tău drum în viață. Să înveți să îți asculți intuiția și să ai încredere în abilitatea ta de a lua decizii sănătoase pentru tine însăți nu e chiar ușor, mai ales dacă nu ai exersat acest lucru suficient până acum.
Cu tine în gând am creat acest workbook – care te va ajuta să începi să îți exersezi această abilitate (și putere!), știind că mereu ai la îndemăna o metodă simplă de a lua deciziile cele mai bune pe care le poți lua aici și acum.
Dacă nu ți-e clar ce vrei să obții, atunci nu știi nici ce ai de făcut pentru a ajunge acolo.
Raspunde la cele 7 întrebări ghidate de mine din Kitul Clarității și vei vedea cum luarea deciziilor va deveni ușoară, tu vei scăpa de stresul neclarități, nu mai depinzi de părerile celorlați și vei avansa spre obiectivele tale!
- Vrei să obții claritate într-o provocare/dilemă pe care o ai acum, dar nu știi ce să faci?
- Vrei sa iei decizii potrivite pentru tine ușor și rapid, dar nu ai încredere să faci asta?
- Vrei sa avansezi în afacerea ta, dar nu ți-e clar ce vrei să faci și de asta nu ți-ai setat nici obiective?
Atunci este timpul să faci claritate, să iei decizii ușor și singură și să fie și cele potrivite pentru tine!

Cine sunt eu să îți vorbesc despre acest lucru?
Sunt Georgiana Ghiță și sunt Coach Profesionist certificat de International Coaching Federation (ICF). Sunt dedicată în a lucra în sesiuni de coaching cu femei antreprenor ca și tine, care vor să obțină afacerea și viața pe care și le doresc.
Am creat acest workbook special pentru tine să te ghideze spre a aduce mai multă claritate în provocările tale și pentru a lua decizii mai ușor în business-ul tau.

Sunt aici să te însoțesc pentru a-ți exersa puterea de a face claritate și a lua decizii potrivite pentru tine!
Vei fi însoțită pas cu pas prin procesul de a descoperi ce este important pentru tine și cum să obții claritate. Inclus în workbook este și o înregistrare video care te va acompania pe parcursul acestui exercițiu. Te voi însoți pe parcursul întregului proces!
Sunt convinsă că, prin intermediul Kitului Clarității, vei găsi încrederea, independența și claritatea de care ai nevoie pentru a depăși blocajele, pentru a lua deciziile potrivite pentru tine și a-ți transforma visurile în realitate.
Ascultă un episod de podcast în care am vorbit mai multe despre claritate și importanța ei atunci când iei decizii
Iată ce spun clienții



Georgiana m-a ajutat foarte mult să mă regăsesc, să-mi înțeleg pontențialul și să-l fac vizibil, să fiu eu, nu să mă prefac că sunt altcineva. Mi-a dat mult spațiu să-mi aud gândurile și să-mi pun o mulțime de întrebări pe care de obicei nu mi le-aș pune. Și credeți-mă, am fost uimită de răspunsuri și de modul în care ea a întors perspectiva, dându-mi o energie bună și speranță de a face față sau de a-mi îndeplini obiectivele.
O recomand pe Georgiana leaderilor, antreprenorilor și tuturor celor care își doresc un antrenor concentrat, un însoțitor pentru gândurile lor, care să schimbe cu ușurință perspectiva actuală și să facă loc pentru noi decizii.

Daniela Gavrizescu
Director of Financial Institutions
Am simțit într-adevăr că sunt într-un parteneriat și m-am simțit în siguranță să împărtășesc și să explorez subiecte în cadrul sesiunilor. Mi-a adus multe beneficii, cum ar fi claritatea, ascultarea, o nouă perspectivă, dar poate cel mai important beneficiu pentru mine a fost conștientizarea, care se poate referi la limite, credințe, obiceiuri sau frici. E ca atunci când ai aprins lumina într-o cameră întunecată în care ai stat o vreme și nici măcar nu ți-ai dat seama, și apoi ai început să vezi ce e în jurul tău, de fapt. Și de la conștientizare pleacă și înțelegerea că uneori nu este în controlul nostru să schimbăm ceva ce se întâmplă în jurul nostru.

Olguța Crăciun
HR Manager
Să ai curajul să te uiți la niște lucruri de care ai fugit o viață întreagă, să le accepți și să faci pace cu ele e huge deal! Așa aș descrie lucrul în sesiuni unu la unu de coaching cu Georgiana. Nu doar că îți pune niște întrebări de nu mai ai cum și unde să fugi oricât de smart ai fi, nu doar că are un dar din a te însoți într-un astfel de proces, ci mai mult decât orice, îți lasă spațiu să fii cu tine, să te uiți la tine, dintr-o poziție sănătoasă, corectă. Așa că fă-ți curaj și ia-ți o sesiune cu Georgiana, o să-ți mulțumești pentru decizie!

Dana Tacea
Fashion Stylist
Îți imaginezi cât de mult îți va schimba viața daca vei avea claritate asupra a ceea ce vrei să realizezi în viața și în afacerea ta?
Ca și femeie antreprenor știu că îți dorești să obții succes în afacerea ta și să-ți atingi obiectivele.
Dar, adesea, provocările pe care le ai, părerile celorlalți, dilemele și nevoia pentru echilibru între afacere și viața personală pot crea haos și stres.
Din acest motiv, am creat Kitul Clarității, un ghid practic pentru femeile antreprenor care doresc să își exerseze abilitatea de a-și găsi singure soluțiile și a face claritate în orice situație.
Acest kit oferă un exercițiu practic cu 7 întrebări care să te ghideze să:
- Te concentrezi pe ceea ce contează cu adevărat pentru tine
- Îți clarifici direcția în afaceri și în viața personală
- Iei decizii ușor și să elimini stresul cauzat de haos
- Descoperi ce vrei cu adevărat pentru tine
- Să devii independentă în luarea deciziilor potrivite pentru tine

Descarcă Kitul Clarității
Thank you!
You have successfully joined our subscriber list.
